Ionel Arsene solicită măsuri de carantină la toate localitățile care se află la granița cu județul Suceava

Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț:Încă din 9 martie am cerut ferm prefectului județului Neamț să organizeze filtre și controale la toate intrările în județul Neamț! Filtre constituite din reprezentanți ai Politiei Rutiere, Jandarmeriei și Direcției de Sănătate Publică. Se impunea o astfel de măsură pentru a putea controla toate microbuzele și autocarele care făceau transport internațional și pentru a putea avea o bază de date cu toți cei care se întorceau din străinătate. Sigur că atunci prefectul județului Neamț mi-a spus că îmi depășesc atribuțiile, de aceea astăzi cer Guvernului României să instituie măsuri de carantină urgentă la toate localitățile care se află la granița cu județul Suceava. Este o măsură mai mult decât necesară din cauză că vecinii noștri din Suceava au un număr extrem de mare de persoane infectate cu virusul ucigaș. De asemenea, cer ferm Guvernului României să trimită de urgență în toate județele Moldovei materiale sanitare, echipamente și medicamente. Se impune o astfel de măsură pentru că suntem într-o situație deosebit de gravă! Dragi guvernanți, domnule Prim-Ministru nu lăsați Moldova să se transforme în Lombardia României!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: