Incendiu la Gârcina provocat de un scrutcircuit!
Marți 10 martie, în jurul orei 21:32, prin apel la 112 pompierii de la Detașamentul Piatra Neamț au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în localitatea Gârcina.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului.
}n urma incendiului au ars 80 mp din acoperișul unei anexe din lemn, bunuri materiale aflate în interiorul anexei, o butelie, un aragaz, o ladă frigorifică și obiecte de mobilier.
Proprietara locuinței, în vârstă de aproximativ 78 de ani, a suferit arsuri superficiale la nivelul feței și atac de panică. Aceasta a fost asistată de echipajul SMURD dar a refuzat transportul la spital.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric.