25 de minore au rămas însărcinate în ultimii doi ani în județul Neamț!
În perioada 2007-2017, România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește procentul nașterilor înregistrate la adolescente. Acest aspect este unul complex, ale cărui consecințe afectează atât mama, cât și copilul.
Fenomenul „copiilor cu copii” este un fenomen social, pentru că efectele nu se limitează doar la situația unei mame sau a unei comunități, ci vizează, în lanț, sănătatea fizică și emoțională a unor copii care se nasc într-un mediu vulnerabil și supus riscurilor sociale. Pe de altă parte, mamele minore sunt mai predispuse să nască prematur, iar prematuritatea rămâne una dintre cauzele majore ale mortalității infantile.
În anul 2017 România era pe primul loc în UE în ce priveşte numărul de naşteri înregistrate la adolescente cu vârste sub 15 ani, reprezentând 9,78 % din totalul naşterilor, conform datelor Eurostat. Comparativ cu anul 2017, în 2018, a crescut numărul și ponderea gravidelor cu vârsta sub 15 ani, o grupă de vârstă de mare risc pentru mamă şi copil, care necesită monitorizarea lor pe întreaga perioadă a sarcinii.
DSP Neamț:
În județul Neamț, în cabinetele medicilor de familie, în anul 2018 au fost luate în evidență 14 gravide cu vârsta sub 15 ani (5 din mediul urban și 9 din mediul rural), iar în anul 2019 au fost luate în evidență 11 gravide cu vârsta sub 15 ani (6 în mediul urban și 5 mediul rural).
Datele statistice referitoare la numărul avorturilor din județul Neamț
În judeţul Neamț se observă o ușoară scădere a numărului avorturilor de-a lungul anilor.
În 4 ani au fost 3718 avorturi.
- 2016: 998 avorturi din care 1 sub 15 ani și 107 între 15 și 19 ani;
- 2017: 974 avorturi din care 0 sub 15 ani și 95 între 15 și 19 ani;
- 2018: 874 avorturi din care 4 sub 15 ani și 113 între 15 și 19 ani;
- 2019: 872 avorturi din care 0 sub 15 ani și 94 între 15 și 19 ani.
Cele mai multe întreruperi de sarcină au fost la grupa de vârstă 25-29 de ani (833 de cazuri).