Un bărbat din Moldoveni a vrut să își ucidă vecinul cu drujba!
Un act violent a avut loc sâmbătă, 25 ianuarie, în comuna Moldoveni, când un bărbat în vârstă de 36 de ani și-a tăiat vecinul, în vârstă de 46 de ani, cu drujba.
Neînțelegerile dintre ei ar fi pornit de la delimitarea unei suprafețe de teren. Cei doi vecini s-au întâlnit, sâmbătă, pe terenul cu pricina. Bărbatul de 36 de ani avea la el o drujbă, cu care se pregătea să taie niște copaci din zonă.
După o altercație violentă, cel cu drujba l-a tăiat pe bărbatul de 46 de ani în zona mâinilor dar și în zona gâtului.
Victima a fost transportat de urgență de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, la Spitalul Municipal de Urgență din Roman iar apoi s-a efectuat transferul interclinic la Iaşi;
Polițiștii l-au depistat pe bărbatul de 36 de ani iar ancheta a stabilit că leziunile produse au pus în pericol viața victimei. Astfel, acesta a fost reținut și arestat preventiv timp de 30 de zile pentru tentativă de omor.