Notre Dame: structura și cele două turnuri au fost salvate!

Catedrala Notre-Dame este un monument emblematic din Paris construit între anii 1163 și 1345. Fațada dantelată și cele două turnuri patrulatere, de câte 69 m fiecare, radiază mult echilibru. Intrarea în catedrală se face prin trei porți bogat ornamentate, care evocă simbolurile stilului gotic târziu. Impresia spațială în interiorul bisericii este copleșitoare, zidurile ei se înalță pe trei rânduri de coloane. De proporții impozante, în Notre Dame încap până la 10.000 de persoane.

Ieri seară, cu puțin înainte de ora 19:00 (ora Parisului) pompierii anunță că un incendiu este în curs de desfășurare în Notre-Dame de Paris, în centrul capitalei, “potențial legat” de renovarea clădirii.

Focul progresează rapid la șarpanta catedralei iar stațiile de metrou aflate în apropiere sunt închise. Flăcările uriașe devorează o parte din acoperișul clădirii.

Peste 500 de pompieri au intervenit în lupta cu flăcările. Pe Sena au fost trimise nave specializate care au alimentat cu apă mașinile pompierilor.

În jurul orei 23:00, comandantul Brigăzii de Pompieri din Paris a declarat că structura catedralei a fost salvată și păstrată în întregime. Un pompier a fost grav rănit.

Pompierii luptă pentru salvarea operelor de artă aflate în catedrală.

A început deja o investigație pentru a stabili de la ce a pornit incendiul. Președintele Emmanuel Macron a anunțat că Notre Dame va fi reconstruită și va fi lansat un fond de strângere de fonduri la nivel național.

François-Henri Pinault, unul dintre milionarii Franței, a donat deja 100 de milioane de euro pentru reconstrucție.

Sursa: Liberation


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: