169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

“Recitindu-l pe Eminescu ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă.”

Mihai era fiul unei familii de ţărani din comuna Ipoteşti, judeţul Botoşani. Părinţii săi, Gheorghe Eminovici şi Raluca Juraşcu, au avut împreună unsprezece copii.

Eminescu a debutat în anul 1866 cu poezia “La mormântul lui Aron Pumnul” care a apărut în broşura scoasă la moartea dascălului său, “Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti din Cernăuţi la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul“. Sub numele de Mihai Eminescu, şi nu sub cel de Mihai Eminovici, i-a apărut în acelaşi an la 25 februarie poezia De-aş avea în revista „Familia” din Pesta, a lui Iosif Vulcan. Iosif Vulcan i-a schimbat numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet, şi de alţi membri ai familiei sale.

Din 1870 începe să publice în „Convorbiri Literare”. Pe 15 august 1871 Mihai Eminescu se numără printre organizatorii unei măreţe serbări şi a unui Congres studenţesc la Putna cu ocazia comemorării a 400 de ani de la ctitoria mănăstirii de aici. Sosind în Iaşi este numit, cu ajutorul lui Titu Maiorescu, director al Bibliotecii Centrale şi profesor de limbă germană la Institutul Academic (1874). Anul următor este revizor şcolar pentru judeţele Vaslui şi Iaşi, funcţie pe care o îndeplineşte cu un mare sârg, Mihai Eminescu inspectând o mulţime de şcoli asupra cărora a întocmit rapoarte detaliate. Se împrieteneşte cu Ion Creangă pe care îl determină să scrie şi-l ajută să fie primit la “Junimea”. După o perioadă în care lucrează ca redactor la „Curierul de Iaşi”, pleacă la Bucureşti unde este angajat ca redactor, apoi ca redactor-şef, la publicaţia conservatoare „Timpul” (1877 – 1883), unde va lucra alături de Ioan Slavici şi Ioan Luca Caragiale. Aici desfăşoară o activitate publicistică excepţională, care-i ruinează, însă, sănătatea.

Printre lucrurile mai puţin cunoscute despre Eminescu se numără şi formula sa originală de salut, dar şi modul cum ştia să le răspundă prietenilor. Cu oricine se întâlnea, Eminescu îl saluta cu „Trăiască naţia!”. „Poetul era cunoscut ca fiind un patriot adevărat. Acest salut al său strârnea, de obicei, simpatia. Prietenii, când îl zăreau, obişnuiau să i-o ia înainte şi îi spuneau ei «Trăiască naţia!». El răspundea atunci răspicat:«Sus cu dânsa!». De altfel era un personaj şi cu un umor fin”, spune istoricul Gheorghe Median.

Ziua de 15 ianuarie a fost aleasă ca Zi a Culturii Naţionale printr-un proiect inițiat de mai mulți senatori și deputați în urmă cu 8 ani.

În expunerea de motive a iniţiatorilor se arată: ”Ziua Culturii Naţionale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional”.