25 noiembrie, ziua Sfințirii Catedralei Naționale

Duminică, 25 noiembrie, începând cu ora 8.00, va fi săvârşită Slujba Acatistului Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina în Catedrala Națională, urmată la ora 9.00 de Slujba de Sfințire a Altarului Catedralei Naționale. La sfârşitul slujbei se va citi Actul de sfințire.

Sfânta Liturghie va începe la ora 10.30 şi va fi săvârșită în interiorul Catedralei Naționale. La ora  13.00, racla cu Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și racla cu moaştele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina vor fi așezate la ieşirea din Sfântul Altar al Catedralei Naționale pentru a fi cinstite de către credincioși, după închinarea acestora în Sfântul Altar.

Încă de sâmbătă seara, oameni din toate colțurile țării au început să sosească în Capitală pentru a fi prezenți la mult așteptata ceremonie, peste 30.000 de credincioși fiind așteptați la eveniment.

Necesitatea construirii unei Catedrale ortodoxe reprezentative în Bucureşti s-a afirmat după Războiul de Independenţă din anul 1877. Astfel, în vara anului 1884, Regele Carol I a promulgat Legea Bisericii Catedrale din Bucureşti, lege niciodată abrogată, dar care a fost pusă în aplicare abia după 126 de ani, când, în 2 septembrie 2010, a fost eliberată autorizaţia de construcţie, iar în 20 decembrie 2010 au demarat primele lucrări de construcţie pentru noua Catedrală.

Locul pentru construirea Catedralei noi a fost sfinţit încă din 29 noiembrie 2007 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în prezenţa membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, dar timp de trei ani (2008-2010) au fost organizate etapele concursului de proiectare. Întrucât în toate capitalele ţărilor majoritar ortodoxe au fost construite catedrale corespunzătoare (Atena – 1862, Sofia – 1912, Belgrad – 2004, Moscova – 2000, Tbilisi – 2004) şi aproape fiecare capitală de provincie românească are catedrala ei, era necesar ca şi în capitala României să fie construită o Catedrală naţională reprezentativă, atât din motive liturgice practice, dar şi ca simbol al credinţei, libertăţii şi demnităţii poporului român. Precizăm că acest deziderat a fost reafirmat şi la 10 mai 1920 de către Regele Ferdinand, la scurt timp după Marea Unire din 1918, al cărei centenar va fi aniversat în anul 2018.

One thought on “25 noiembrie, ziua Sfințirii Catedralei Naționale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close