Atenție, șoferi! Începând de astăzi, telefonul folosit la volan vă poate aduce amenzi uriașe!

Astăzi au intrat în vigoare noile norme de circulație!

Spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare.

Nerespectarea acestei norme de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenție și este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare de 4 puncte de penalizare.

Un alt aspect de noutate îl constituie sancționarea unei forme agravante de săvârșire a contravenției privind utilizarea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai.

Astfel, ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la 725 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

Modificările Codului Rutier explicate detaliat de reprezentanții Biroului Rutier Neamț aici: http://stiripiatraneamt.ro/2019/09/modificarile-codului-rutier-explicate-detaliat-de-reprezentantii-biroului-rutier-neamt-video/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close